Andrei si Carul Mare

Este o seara calda , mult prea calda pentru mine. Astep cuminte pe treptele unui magazin si privesc. Promenada pe litoral ,gratis. Sunt toleranta la cam tot ce inseamna spectacol uman , observ, sunt curioasa , nu ma atrage sa inteleg ceva ce nu imi este familiar si totusi privesc dupa fiecare grup , cuplu , persoana , incercand sa le inteleg frenezia cu care se inghesuie haotic pe langa tarabe , terase si taverne. Fiecare are o poveste. Incerc sa le gasesc pe cele frumoase si nu reusesc .Insist si caut cu privirea . Se vorbeste tare , peste muzica rasunatoare iar alaturi cativa copii tipa si plang de nesomn . Ma indrept spre malul marii cautand acolo. Andrei vede pe cer pentru prima oara Carul Mare si ii explic care este Alcor.Fascinat de laserul tocmai cumparat cand eu il asteptam pe trepte,incearca sa ajunga cu el la stele. Se pare ca nu am indurat degeaba asteptarea. Acum este liniste , linistea valurilor…aici toate povestile sunt frumoase.

Eu si Andrei

„Zic către nepoţelul meu:
– Am obosit, sunt om şi eu !
Mă lămureşte:
– Tu nu eşti om, tu eşti mamaie!…”

Pe 5 septembrie 2014 s-a născut Andrei.
Îmi amintesc că eram la serviciu în şedinţa de dimineaţă cand m-a sunat fiica mea. Nu i-am răspuns, dar dacă este ceva urgent sunăm imediat a doua oară. A sunat. Era la spital şi era speriată. Se dusese la control si îi era frică. Mi-a fugit pământul de sub picioare pentru că îmi imaginasem luni de zile cum sunt lângă ea şi o încurajez.
Nu ştiu când am ajuns de la Pitesti la Bucureşti.
Andrei a venit pe lume într-o zi de toamnă minunata şi îmi amintesc cu mare placere, ca şi cum ar fi fost ieri, emoţia şi lacrimile de fericire cu care l-am primit în vieţile noastre. Mai ştiu şi acum două lucruri, faptul că era mic mic şi că nu orăcăia aşa înecat ca toţi nou născuţii ci plângea sănătos.
Iubeşte sa asculte muzica de orice fel şi dansează de când nici nu mergea în picioare. V-am spus că a fost din primele clipe un copil cu multă personalitate? Ei, bine, aşa este şi acum. Şi nu a fost niciodată copilul care să facă ceva ce nu-şi doreşte, sau o maimuţică ascultătoare care să imite ce i se spune, să danseze la comandă, să numere, să spună cuvinte. Nimic!
E un copil care râde si zburda tot timpul! Am atâtea poveşti frumoase cu el, atâtea clipe frumoase şi au trecut numai patru ani de când este în vieţile noastre: prima băiţă, primul Crăciun, prima dată când a stat în funduleţ, când a mers, primul pupic,prima îmbrăţişare, primul “mamaie, te ubec!”! Nu a schimbat doar viaţa mamei si a tatalui său, pe care îi topeşte si iubeste în fiecare zi, ci şi pe a noastră, a celor din jurul lui care i-am permis să facă asta. Noi , cei care l-am lăsat să ne mai înveţe câte ceva, sau să ne ajute să redescoperim lucruri uitate, care altădată ne bucurau. Copiii sunt profesorii adulţilor, nu este invers !
Deşi are doar patru ani, facem nebunii si lucruri frumoase împreună şi cred că ăsta este unul dintre privilegiile pe care le are o bunica care trăieşte în preajma unui nepotel. Am ocazia si şansa, să retrăiesc un pic din copilăria care, altfel, nu se mai întoarce. Eu una ştiu că asta am făcut şi fac de când a apărut Andrei.
Ne dăm în leagăne, mergem in parcuri , ne jucăm , ne pupăm, cântăm şi dansăm pe stradă. Lumea copilăriei este fascinantă.
Eu îl învăt ce cred ca este bine, cuvinte, cântecele, îi povestesc despre teatru, cărţi, muzică, natură, îi fac multe pofte culinare ,bunatati iar el îşi împarte mâncărica sănătoasă şi bună cu mine, şi îmi arată, în fiecare zi de la Dumnezeu, că tot ce avem cu adevărat nevoie în viaţa asta este iubirea. Că un zâmbet şi o îmbrăţişare pot topi durerea sau zbuciumul sufletului. Ca o magie! Cred că inconştient mă aşteptam să ne legăm atât de tare unul de celălalt având în vedere relaţia pe care o am cu mama lui. Deocamdată, am atâtea să îl învăţ ! Nu matematică, nu gramatică, nu limbi straine, ci cum să iubească şi să preţuiască viaţa, cum să fie liber, cum să aprecieze oamenii în general şi pe cei dragi în special, cum să nu facă compromisuri care îi pot distruge sinele.Şi ştiu că, la rândul meu, am atâtea de învăţat de la el!

Inainte de a fi mama , am fost doar EU

Astazi este despre astazi si nu vreau sa uit ca inainte de a fi mama , am fost doar EU.
Înainte..
…dormeam cat voiam si nu imi era teama niciodata ca ma voi culca prea tarziu.
…nu ma sculam noaptea doar ca sa vad ca totul este in regula.
…reuseam sa fac ce vreau in casa , nu ma impiedicam de jucarii si nu ma interesa daca praful de pe frunzele florilor este o problema.
…nu m-a scuipat nimeni cu mancare si nimeni nu mi-a zburat ochelarii pe nesimtite de la ochi.
…eram stapana pe gandurile , mintea si viata mea.
…n-am stiut ce minunat e sa hranesti un copil care tipa de foame si nu m-am simtit fericita pentru un simplu zambet.
…nu am strans in brate un copil care urla.
…nu am crezut că pot iubi pe cineva atât de mult.
…nu am stiut ca este atat de bine sa fiu MAMĂ !
…Şi înainte de a fi bunica nu mi-am imaginat ca toate aceste sentimente se pot dubla !!
Este foarte tentant sa lasi EU-ul pe plan secundar si sa uiti de el, fiindca pana la urma rolul de mama si sotie este plin de bucurii si satisfactii. Si atunci este usor sa uitam de ce-a fost pe vremuri pe sub hainele de mama. Tentatia e mare! Da , familia e importanta , ea inseamna stabilitate si echilibru dar totusi nu trebuie sa insemne totul. Pentru ca inainte de a fi mama, EU a inseamnat multe multe altele. Pasiuni, activitati, hobby-uri.Stiu ca desi fiicele mele mi-au umplut sufletul pe viata , casa doar pentru o vreme.Si-au luat zborul. Pentru asta le-am pregatit si antrenat, pentru un zbor lin. Inca le suflu in apripi.
Si atunci, eu ce fac acum? Nu vreau sa raman blocata pe rolul de mama, trebuie sa fac ceva care sa ma reprezinte si sa nu ma opresc in timp. O sa-mi urmez pasiunile , o sa-mi folosesc creativitatea si ideile. Orice s-ar intampla , nu vreau sa uit de EU-ul meu.
Asa a aparut si ideea ”Cristinne50 Blog”. Totul a inceput ca o provocare. Mai intai de toate trebuie sa stii ca eu nu am avut nici cea mai mica legatura cu WebDesignul, Php, Html, CSS, SEO dar m-am trezit intr-o buna zi si mi-am spus ca vreau un blog. Nimeni nu m-a crezut ! Dar la 50 de ani ma trezesc cu bucurie in fiecare zi si stiu ca astazi este despre astazi! Am analizat , am invatat si am pornit la construit. Tot procesul , de la cumpararea domeniului , gazduire , construire site, blog si pagina de facebook este exclusiv munca mea! Este proiectul meu de suflet, locul frumos unde voi aduna momente speciale, de familie si viata, exact asa cum se intampla si asa cum le simt EU – mama si bunica.

Despre Cristinne50 Blog

“ Cristinne50 Blog” este proiectul meu de suflet, locul frumos unde eu si fiicele mele, vrem sa adunam momente speciale, de familie si viata, exact asa cum se intampla si asa cum le simtim.

Aici vreau sa COLECTIONEZ AMINTIRI!

Blogul este un cadou pe care eu il fac fiicelor mele Laura si Madalina si ele mi-l fac mie.
Ni-l dorim jurnalul nostru de amintiri, locul unde ne-am propus si ne-am gandit ca o sa ne povestim momentele speciale, temerile, lectiile de viata, amintirile comune. Tot aici o sa facem loc si pentru vise, planuri, inspiratii, experimente, povesti frumoase de la noi sau de la altii.

Nu vreau sa dau lectii si sfaturi de nici un fel si nici nu vreau sa primesc de prin lume judecati atotstiutoare. Mai degraba vreau sa ne urmam instinctele si invatam impreuna cate ceva pe drum.

Cristinne50 este un blog cu personalitate. A mea, la 50 de ani cand incerc sa fac lucrurile in legea mea, cat mai simplu, fara prea multe sfaturi din carti, dar cu dragoste din toate partile si rabdare . Si a fetelor, care de peste 20 de ani ma invata in fiecare zi cate ceva despre viata. Trebuie doar sa fiu pe faza!

Asa a aparut si ideea ”Cristinne50”.

Asa suntem noi: si diferite, si asemanatoare. Dar cand ne privim simtim aceeasi liniste….cea care mi-a dat ideea blogului de aici, unde vreau sa ne adunam gandurile si sa invatam cate ceva una de la cealalta.

Nu este timp sa ne plictisim si incercam sa luam fiecare zi asa cum este, cu bune si rele, cu suisuri si coborasuri, dar important este sa o incheiem linistiti, de cele mai multe ori cu zambetul pe buze asa cum dorim pentru toata lumea!