Secretul unui “ teren de joaca”

Ceea ce numesc eu pasiune sau hobby este energia care iti da tarcoale si te face sa-ti doresti sa creezi , sa lucrezi la un proiect care te face cu adevarat fericit. Este o carte de vizita , un adevarat “ teren de joaca” Cu siguranta si la voi exista ceva la care visati si care va place pentru ca fiecare are nevoie de un hobby pentru a se simti implinit. Nici eu nu ma gandeam ca voi ajunge sa am un blog , sa scriu , sa impartasesc bucuria aceasta , sa creez lucruri noi , sa incerc lucruri noi si sa fiu eu cea care sunt astazi.Te invit si pe tine sa cauti in cele mai ascunse ganduri creative , sa le pui in aplicare iar apoi pentru a fi cu adevarat fericit, sa le imparti cu altii. Pasiunea si creatia ta nu poate fi cu adevarat desavarsita decat in momentul in care arati lumii ceea ce ai creat.Nu ma refer sa incerci sa demonstrezi ca poti face ceva. Nu trebuie demonstrat nimic ,nimanui. Aminteste-ti doar ca o regula importanta dupa care sa iti traiesti viata este sa-i inveti si pe ceilalti ceea ce stii tu deja. Acest dar trebuie sa-l folosesti ca atare. Eu cred in suma pasiunilor care ne defineste , asa ca du-te ,cauta si incearca sa te gasesti intr-un loc in care sa fii tu insuti.Terenul meu de joaca se afla aici si in varful pensulei..
“Indiferent că adori să pictezi, să creezi colaje, nu te desparţi de aparatul foto sau nu oboseşti niciodată să joci baschet, hobby-urile îţi deschid o lume întreagă de oportunităţi. Uite câteva motive pentru care pasiunile sunt importante:
Te relaxează
Îţi menţin vie dorinţa de dezvoltare şi perfecţionare
Cunoşti oameni noi
Pot fi o sursă suplimentară de venit
Te ajută să-ţi dezvolţi anumite abilităţi
Înveţi să te organizezi mai bine
Deschid poarta spre alte domenii
Îţi poţi deschide o afacere personal”
Iata cateva dintre cutiutele de lemn pe care eu le pictez manual seara tarziu , cand mintea are nevoie de liniste inainte de somn..



Lucrez intr-un open space iar viata mea s-a schimbat , in rau ! Solutia ? Unii imi recomanda sa ascult „Concert de muzica de tren , pe furtuna cu ploaie!”

Lucrez intr-un open space , aceste patru cuvinte spun totul. Viata mea s-a schimbat , in rau. Am crezut ca am o problema si am plecat prin medici.Nu suport zgmotul colegilor si nu ma pot concentra. Bani irositi si aruncati pe geam , problema nu este la mine , problema este la oameni. Mă uit la oameni şi comportamentul lor îmi descoperă pe loc vocaţia, caracterul, temperamentul şi gradul de evoluţie. Totul stă scris în felul lor de a vorbi şi de a se comporta. Cu cât evoluăm, cu atât avem nevoie de linişte. Să fii zgomotos nu este un semn bun. Mulţi oameni fac tărăboi, numai ca să fie băgaţi în seamă! Ei vorbesc tare, râd, pătrund zgomotoşi într-o sală unde lumea este instalată deja, trântesc uşile, obiectele, numai ca să pară interesanţi. A face zgomot, constituie pentru ei o modalitate de afirmare, de a-şi face simţită prezenţa. Este bine să ştie că butoaiele goale fac cel mai mare zgomot: imediat li se face simţită prezenţa! Da, mulţi oameni se aseamănă cu butoaiele goale: ei merg peste tot făcând o mare gălăgie, fapt ce le demonstrează incapacitatea şi mediocritatea. Birourile de tip open space încurajează angajaţii să comunice mai eficient, să performeze mai bine în echipă şi totodată să fie mai creativi – cel puţin aşa spun studiile internaţionale din domeniul resurselor umane. Practica a arătat însă că, dacă unor angajaţi le place că pot comunica mai uşor cu echipa într-un astfel de mediu, pe alţii ideea de a auzi discuţii nesfârşite, parcă, despre problemele personale ale altor colegi este de-a dreptul enervantă. Cei care nu agreează birourile de tip open space spun că problema cea mai mare o reprezintă imposibilitatea de concentrare, cu excepţia cazului în care stau cu căştile date la maxim pe urechi. „Şansele de a te concentra la muncă scad în cazul în care dacă în acelaşi spaţiu sunt aglomerate echipe cu ritmuri de lucru şi agende diferite, respectiv echipe zgomotoase care pot discuta ore în şir de filmul şi meciul zilei şi altele care stau cu căştile pe urechi pentru a-şi respecta deadline-urile”
Pana la urma , Open Space – de bine sau de rau? De ceva vreme nu mai reusesc sa ma izolez de zgomotul din jur doar prin vointa sau o pereche de casti care sa acopere urechile.Oricum le tineam fara sunet, ca si muzica ma deranjeaza, nu pot sa ma concentrez pe muzica, ma doare capul. Chiar si asa, nici macar castile de pe urechi nu ma mai scapa de zgomot. Asa ca m-am intrebat: „Cum poti sa fii productiv intr-un open space?”
Am dat un search pe Google si am gasit ca prin neutralizarea zgomotelor de fundal voi reusi sa ignor ce e prin jur si sa ma concentrez pe ce am de facut. Mi-am zis ca de acum , gata , s-a terminat ! Azi am gasit site-ul asta: http://www.noisli.com/ Noisli – neutralizarea zgomotului de fundal cu … alt zgomot . Noisli au mai multe tipuri de zgomot, dupa preferinte: pasarele, apa curgatoare, sine de tren, vant, furtuna, ploaie, etc. Se pot asculta individual sau se pot combina. Acum pot sa neutralizez zgomotele din fundal cu sunetele Noisil, care nu imi distrag atentia….Dar , o mare pacaleala , nu pot lucra nici asa , imaginati-va concertul sinelor de tren , pe furtuna cu ploaie si cu….o raportare urgenta! Hm!

Sighisoara si legenda elefantului alb

Sighisoara , un loc romantic , cu strazi inguste si case fermecatoare, o fereastra spre viata medievala si singura cetate medievala din lume care este inca locuita.
Nici nu trebuie spus mai mult , ci doar vizitata , ea face parte din Romania frumoasa , Romania mea si a ta.

Legenda elefantului alb

‘La ieşirea din Sighişoara, în apropierea de intersecţia drumurilor naţionale care duc spre Sibiu, respectiv Târgu Mureş, se găseşte, puţin ascuns într-adevăr, unul dintre monumentele emblematice ale Sighişoarei. Este vorba despre turnuleţul de la Chip. În jurul lui s-a legat şi o legendă, este vorba despre faptul că, la un moment dat, în Evul Mediu, se spune că venea o armată otomană, care avea în frunte un paşă care călărea pe un elefant alb. Era o mare primejdie pentru oraş şi atunci, de undeva de sus, de la Biserica din Deal, din vechiul Turn al Aurarilor, astăzi dispărut, un archebuzier ar fi tras cu arma şi acel archebuzier l-ar fi ucis pe paşă şi pe elefant. Se spune că era o performanţă pentru acele vremuri deoarece în linie dreaptă sunt cam 250 de metri. Şi în cinstea acestui lucru, mai ales datorită faptului că armata otomană s-a dispersat, au fugit toţi turcii, în acel loc ar fi fost îngropat paşa şi elefantul. Aceasta este legenda, care arată, pe de-o parte, faptul că lumea otomană era foarte aproape, era o primejdie, dar în acelaşi timp era şi un element cunoscut şi se ştia că există în lumea asta şi elefanţi albi’, a declarat, pentru AGERPRES, Nicolae Teşculă, directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara.

Când ajungeți la Sighișoara începeți traseul de la Cetate, monument protejat UNESCO din 1999. Inițial cetatea a fost ridicată în 1280, ca mai apoi în secolul XIV sub cetate să se stabilească meșteșugarii. Treptat cetatea a fost reconstruită, i s-au înălțat zidurile de apărare, s-au construit 14 turnuri (pentru fiecare breaslă de meșteșugari), acum veți vedea păstrate doar nouă din ele.
Turnul cu ceas, Turnul Fierarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Măcelarilor, Turnul Croitorilor, Franghierilor, Cositorarilor. Cel mai frumos din ele este Turnul cu Ceas, transformat în muzeu încă din 1898. Și e un adevărat spectacol când se schimbă ora, sus se mișcă 7 păpuși de aproape un metru, reprezentând zilele săptămânii, iar jos, la sol, sunt doi mesageri îmbrăcați în haine medievale și salută lumea în vreo 60 de limbi ale lumii. Este un spectacol absolut memorabil.Să mergeți prin cetate, să fiți atenţi la fiecare clădire, sunt vechi, elegante și ce este mai interesant că este o cetate locuită, nu o cetate-muzeu, cum găsiți în alte locuri.
Nu rataţi casa Vlad Dracul, mergeți apoi spre Scara Acoperită, scara cu 175 de trepte construită încă din 1662. Ajungeți apoi la Biserica Evanghelică din Deal, unde poate aveți marele noroc să ascultați un concert de orgă. Alte obiective turistice din cetate: Muzeul de Istorie și Artă Feudală din Turn, Piața Centrală, Casa Rosenthal, Casa cu Cerb

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Madalina si Tomas

Daca sunteti pasionati de echitatie, daca iubiti animalele si natura, daca v-ati dorit mereu o experienta aparte, atunci la 7 Cai cred ca gasiti raspunsul .

De cativa ani incerc sa ajung sa cunosc familia care a pus pe picioare intreaga “afacere” 7 Cai . Spun “afacere” fiindca acolo gasiti ceva mai mult decat atat. Gasiti oameni calzi, deschisi ,comunicativi care vor sa iti impartaseasca si tie o parte din povestea lor.

Am reusit intr-o dimineata de joi, eu si inca doua prietene, sa ajungem la Namaesti, la domnul Dan si la gospodaria acestuia, pe care a reusit sa o puna pe picioare dupa ani buni de munca si pasiune. Eram entuziasmata fiindca nu stiam decat din auzite cum o sa fie, stiam povesti, dar nu imi imaginam ca toata experienta o sa fie mai mult de atat.

Era un aer rece de toamna, un miros de frunze uscate si cafea proaspat facuta. Domnul Dan ne astepta impreuna cu familia si cu angajatii acestuia, la umbra unui foisor. Dupa o scurta prezentare, s-au ales calutii speciali pentru incepatori si ne-am pregatim sa ne alegem insotitorul pentru aceasta scurta dar minunata calatorie. Nu ma intelegeti gresit, am avut ocazia sa ne mai urcam pe cai inainte si sa luam cateva lectii , dar nimic nu se compara si nu o sa se compare cu sentimentul de acolo.

Sunt 6 ore in care treci printr-un amalgam de senzatii: de la o fericire incredibila pana la panica totala.
Dintre toti, mi-am dorit cel mai cuminte calut, tocmai de teama sa nu am surprize pe la 1200 m altitudine, asa ca mi-a fost recomandat Tomas. Tomas, un armasar alb, inalt si solid, un urias bland, ma astepta si ma asculta cu atentie, ma analiza din cap pana in picioare. Special m-am inarmat cu morcovi, m-am gandit, cum altfel sa ne imprietenim noi doi, daca nu cu cateva gustarele de dimineata, pentru energie.
La ora 10:30 am pornit impreuna cu cele doua prietene si un insotitor, intr-o plimbare care ne-a intrecut asteptarile. Dupa toate sperantele mele, se pare ca Tomas era fix ca mine. Incapatanat si cu toane. Din 20 de metri, 7 erau in pas saltat(trap). Mi-am dat seama ca ma incerca, sa vada care este stapanul pe situatie dintre noi doi, si mai ales ,ma simtea incordata. Cel mai bine este sa creezi o legatura si tocmai asta am incercat sa fac. M-am relaxat si am inceput sa ii vorbesc frumos, sa-i spun ca am incredere si ca este cel mai cuminte calut din lume. Aparent am reusit sa ii castig si eu increderea.
Incet, incet am intrat in inima padurii. Nu pot sa va scriu in cuvinte cum este sa strabati acel peisaj salbatic, sa treci peste rauri si sa fii mangaiata de crengile copacilor (cateodata zgariata, depindea de toanele lui Tomita). Este de 10 ori mai minunat decat la o simpla drumetie pe jos si te simti de 10 ori mai libera la inaltimea aia. Si am urcat, pe unde nu am crezut ca o sa urc vreodata calare, pe dealuri abrupte si poteci din ce in ce mai inguste. Nu am crezut ca acei caluti au puterea sa care 2 ore, intr-o panta cu inclinatie asa mare. Dar au facut-o, fiindca isi stiau traseul, stiau ce treaba au de facut, stiau ce ii asteapta sus. Si acum ii cred. Ajungi sus si te intrebi cum o sa povestesti mai departe peisajul pe care l-ai vazut, si sentimentul ca esti cu cel mai bun prieten.

Evident, Tomas reusea sa imi aduca aminte ca daca el vrea, si uit sa preiau comanda cum trebuie, o taie pe campie in sensul opus grupului, dar nu mai conta. Conta ca eram acolo mai presus de toate.
Domnul Dan a avut grija sa ii ofere baiatului care ne-a insotit tot ce trebuie pentru masa de pranz, asa ca la stana ne-a fost pregatit gratarul tipic muntenesc, de care ne-am bucurat dupa atata efort fizic si psihic, mai ceva ca la ultima masa. Caii au fost priponiti si se bucurau si ei de iarba proaspata pe care o vad doar atunci cand sunt pe traseu.

Eram obosite, dar nu eram gata sa plecam acasa. Incepusem deja sa simtim febra musculara, corpul deja amortea, dar nu mai conta, nu voiam sa se termine. Ei, si cu toate ca la urcare mi s-a parut cel mai greu lucru de facut in viata asta, coborarea a fost si mai infricosatoare. Aici e nevoie clar de echilibru, de inima tare si de incredere in companion. Daca nu ai toate lucrurile astea, atunci nu sfatuiesc pe nimeni sa incerce. Senzatia aceea de cadere libera o ai imediat cum pleci de la stana, fiindca evident, ai urcat, trebuie sa si cobori. Si nu stiam ce sa fac, sa ma bucur de Tomas? Sa ma bucur de peisaj? Evident m-am concentrat asupra lui, altfel ajungeam sa fac parte din peisaj si nu era cel mai placut lucru cred. Nu o sa mai intalnesc pana acum un moment care sa imi incerce limitele atat de mult. Nu m-am gandit nicio secunda ca viata mea o sa fie pe o poteca de munte cu rapa in stanga si in dreapta ,agatata de experienta unui cal si de priceperea lui. Si da, se mai impiedica, dar il mangaiam si ii aduceam aminte ca sunt si eu in spatele lui, in panica mea, nu cumva sa uite.
Dupa 6 ore, cu adrenalina, febra musculara, peisaje si legaturi stranse intre noi si animalele noastre, am ajuns inapoi la 7 Cai. Nu iti vine sa pleci acasa, iti vine sa o iei de la capat, si ii multumesti in minte lui Dan, fiindca fara el, eu, noi , nu aveam parte de experienta asta. Nu aveam ce sa le povestim nepotilor, nu aveam cum sa va povestesc nici voua, nu aveam cum sa il cunosc pe Tomas.
Va recomand cu drag sa va uitati la pozele pe care le pun, sa aveti curajul sa incercati o aventura ca asta, fiindca nu exista echivalentul nicaieri, si vreau sa simtiti ce am simtit si eu, sa va gasiti un”Tomas” pentru o zi, un “Tomas” pentru care va intoarceti la Campulung. Eu cu siguranta o sa ma intorc in primavara, si o sa il aleg tot pe Tomas din cei 50 de cai pe care ii are Dan, fiindca asta e o legatura pe viata.

Ioana Madalina Giogu
Septembrie 2018

Andrei si Carul Mare

Este o seara calda , mult prea calda pentru mine. Astep cuminte pe treptele unui magazin si privesc. Promenada pe litoral ,gratis. Sunt toleranta la cam tot ce inseamna spectacol uman , observ, sunt curioasa , nu ma atrage sa inteleg ceva ce nu imi este familiar si totusi privesc dupa fiecare grup , cuplu , persoana , incercand sa le inteleg frenezia cu care se inghesuie haotic pe langa tarabe , terase si taverne. Fiecare are o poveste. Incerc sa le gasesc pe cele frumoase si nu reusesc .Insist si caut cu privirea . Se vorbeste tare , peste muzica rasunatoare iar alaturi cativa copii tipa si plang de nesomn . Ma indrept spre malul marii cautand acolo. Andrei vede pe cer pentru prima oara Carul Mare si ii explic care este Alcor.Fascinat de laserul tocmai cumparat cand eu il asteptam pe trepte,incearca sa ajunga cu el la stele. Se pare ca nu am indurat degeaba asteptarea. Acum este liniste , linistea valurilor…aici toate povestile sunt frumoase.

Chiliile rupestre de la Mănăstirea Turnu


Am trecut de atatea ori pe langa ea , ne despartea doar Oltul dar nu a fost timpul niciodata sa ma opresc. Am facut-o duminica. Nu am regretat.Locul este minunat dincolo de cuvinte şi imaginaţie.
Aici, Oltul îşi ia rămas bun de la munţii cu care a străbătut jumătate de ţară şi aşterne în dreptul Căciulatei una dintre cele mai frumoase zone din România.
In curte se afla peşterile primilor călugări români. Chilii săpate în piatră, locul unde cei dintâi sihaştri l-au găsit pe Dumnezeu, pentru a le fi părtaş în paradisul numit mai apoi – Mănăstirea Turnu. Una dintre vetrele monahale de spiritualitate creştină din Eparhia Râmnicului. Icoanele din aceste chilii “Cuv. Daniil şi Misail” se spune ca sunt “ Facatoare de minuni”iar locul tamaduitor.
Eu , am simtit liniste , multa liniste si impacare. Mi s-au tamaduit ochii cu frumusetea raiului din jur.

Eu si Andrei

„Zic către nepoţelul meu:
– Am obosit, sunt om şi eu !
Mă lămureşte:
– Tu nu eşti om, tu eşti mamaie!…”

Pe 5 septembrie 2014 s-a născut Andrei.
Îmi amintesc că eram la serviciu în şedinţa de dimineaţă cand m-a sunat fiica mea. Nu i-am răspuns, dar dacă este ceva urgent sunăm imediat a doua oară. A sunat. Era la spital şi era speriată. Se dusese la control si îi era frică. Mi-a fugit pământul de sub picioare pentru că îmi imaginasem luni de zile cum sunt lângă ea şi o încurajez.
Nu ştiu când am ajuns de la Pitesti la Bucureşti.
Andrei a venit pe lume într-o zi de toamnă minunata şi îmi amintesc cu mare placere, ca şi cum ar fi fost ieri, emoţia şi lacrimile de fericire cu care l-am primit în vieţile noastre. Mai ştiu şi acum două lucruri, faptul că era mic mic şi că nu orăcăia aşa înecat ca toţi nou născuţii ci plângea sănătos.
Iubeşte sa asculte muzica de orice fel şi dansează de când nici nu mergea în picioare. V-am spus că a fost din primele clipe un copil cu multă personalitate? Ei, bine, aşa este şi acum. Şi nu a fost niciodată copilul care să facă ceva ce nu-şi doreşte, sau o maimuţică ascultătoare care să imite ce i se spune, să danseze la comandă, să numere, să spună cuvinte. Nimic!
E un copil care râde si zburda tot timpul! Am atâtea poveşti frumoase cu el, atâtea clipe frumoase şi au trecut numai patru ani de când este în vieţile noastre: prima băiţă, primul Crăciun, prima dată când a stat în funduleţ, când a mers, primul pupic,prima îmbrăţişare, primul “mamaie, te ubec!”! Nu a schimbat doar viaţa mamei si a tatalui său, pe care îi topeşte si iubeste în fiecare zi, ci şi pe a noastră, a celor din jurul lui care i-am permis să facă asta. Noi , cei care l-am lăsat să ne mai înveţe câte ceva, sau să ne ajute să redescoperim lucruri uitate, care altădată ne bucurau. Copiii sunt profesorii adulţilor, nu este invers !
Deşi are doar patru ani, facem nebunii si lucruri frumoase împreună şi cred că ăsta este unul dintre privilegiile pe care le are o bunica care trăieşte în preajma unui nepotel. Am ocazia si şansa, să retrăiesc un pic din copilăria care, altfel, nu se mai întoarce. Eu una ştiu că asta am făcut şi fac de când a apărut Andrei.
Ne dăm în leagăne, mergem in parcuri , ne jucăm , ne pupăm, cântăm şi dansăm pe stradă. Lumea copilăriei este fascinantă.
Eu îl învăt ce cred ca este bine, cuvinte, cântecele, îi povestesc despre teatru, cărţi, muzică, natură, îi fac multe pofte culinare ,bunatati iar el îşi împarte mâncărica sănătoasă şi bună cu mine, şi îmi arată, în fiecare zi de la Dumnezeu, că tot ce avem cu adevărat nevoie în viaţa asta este iubirea. Că un zâmbet şi o îmbrăţişare pot topi durerea sau zbuciumul sufletului. Ca o magie! Cred că inconştient mă aşteptam să ne legăm atât de tare unul de celălalt având în vedere relaţia pe care o am cu mama lui. Deocamdată, am atâtea să îl învăţ ! Nu matematică, nu gramatică, nu limbi straine, ci cum să iubească şi să preţuiască viaţa, cum să fie liber, cum să aprecieze oamenii în general şi pe cei dragi în special, cum să nu facă compromisuri care îi pot distruge sinele.Şi ştiu că, la rândul meu, am atâtea de învăţat de la el!

Sinaia forever


Primele amintiri le am inca din copilarie , din excursiile organizate de scoala , dar si dintr-un concediu de vis cu mama si fratele meu. Atunci am vazut pentru prima data un grup de tineri cu rucsacurile in spate. Erau atat de frumosi si liberi incat mi-am promis ca voi colinda si eu muntii, asa ca ei , cu fericirea stransa in zambete. De atunci , aproape in fiecare an ,Sinaia imi este gazda momentelor de refugiu si liniste . Sinaia nu este pentru oricine. Ea poate fi neinteleasa ca o fata batrana care duce in spate atata amar de vreme , istorie si frumusete incat un turist neexperimentat poate fi coplesit . Ea este dragostea la prima vedere care nu dezamageste si care ma primeste de fiecare data cu bratele deschise sa-i “plang” obosita pe umerii batrani. Vila care ma gazduieste , este aceeasi , o locatie cocheta si ingrijita care isi poarta cu mandrete vremea pe strada Furnica. Zilele trecute , desi meteo era nefavorabil , nu am anulat plecarea si iata-ne cu mic , cu mare , ajunsi cu bucurie la destinatie. A plouat marunt cu pauze si soare. Nu a contat . Inarmati pana in dinti cu pelerine si umbrele am luat cu asalt drumul spre Peles..credeam ca suntem singuri, nici gand! Turistii din lumea intreaga parca isi dadusera intalnire . De fapt Pelesul nu apartine Romaniei , apartine iubitorilor de arta si de frumos. Pe terasa , la Economat ,cu o cafea in fata , de fiecare data facem planuri. Ce vrem sa revedem , ce noutati am mai gasit , ce evenimente sunt in curs.
Pentru tine , fiindca ai avut amabilitatea si curiozitatea sa citesti pana aici , iata ce iti propun :


• Vizita Peles – este de departe vedeta orasului, fiind unul dintre cele mai frumoase edificii de acest gen din Romania si chiar din Europa. Castelul a fost construit in perioada 1873-1914, cu o serie de dotari inovatoare pentru acea perioada, precum incalzire centrala sau plafon de sticla mobil.
• Vizita Pelisor- Muzeul, cu o valoare inestimabila, ce cuprinde o valenta istorica, o alta memorialistica si una artistica, constituie o importanta componenta a zestrei culturale a poporului roman. https://peles.ro/istorice/istoricul-castelului-pelisor/
• Traseu Pelisor – Stana Regala
• Vizita Complex Furnica
• Delicii la terasa Economat
• Cota 1400 Marcaj banda rosie
Sinaia – Cota 1400 – Fosta cabana Varful cu Dor – Cabana Valea Dorului – Saua Laptici – Cabana Padina
• Cota 2000 Marcaj banda galbena
Fosta Cabana Varful cu Dor – Cota 2000 – Cabana Piatra Arsa – Cabana Babele – Cabana Varful Omu.
• Traseu Telegondola
• Vizita Stana Regala- Stanca Franz Joseph- https://www.youtube.com/watch?v=8AQh7u86izE
• Vizita Cazino Sinaia- este un alt edificiu-simbol al orasului, construit in timp record, pe locul primei vile din statiune, inaltata de printul Dimitrie Ghica. Cladirea gazduieste in prezent galerii de arta si evenimente artistice, fiind vizitabila in anumite perioade din an (spre exemplu, in timpul Festivalului Sinaia Forever). Detalii despre sali si evenimentele organizate aflati pe casino-sinaia.ro
• Casa Memoriala “George Enescu” a fost construita intre anii 1923 si 1926, fiind numita initial “Vila Luminis”. A fost donata statului roman in 1947 si poate fi vizitata de marti pana duminica, intre orele 10 si 17. Casa Memoriala se afla in cartierul Cumpatu, strada Yehudi Menuhin nr. 2
• Muzeul Manastirii Sinaia se afla in incinta Manastirii Sinaia si reuneste peste 500 volume de carte veche, tablouri si icoane, obiecte de mobilier vechi, precum si diverse obiecte de arta bisericeasca. Este primul muzeu de arta religioasa din Romania. Poate fi vizitat vara zilnic, intre orele 10 si 17 si iarna, la cerere, intre orele 10 si 15
• Manastirea Sinaia- Sinaia (de unde provine si numele statiunii), numita astfel dupa muntele Sinai, vizitat de ctitorul ei, Spatarul Mihail Cantacuzino. Manastirea a fost ctitorita in 1690 si este unul dintre cele mai importante lacasuri de cult de pe Valea Prahovei. Veti regasi aici Biserica Veche “Adormirea Maicii Domnului” (construita intre 1690 si 1695), cu pictura realizata de Parvu Mutu Zugravul, Paraclisul “Schimbarea la Fata”, cu pictura originala din 1695, Biserica Noua “Sfanta Treime”, construita intre 1842-1845, precum si cavoul lui Tache Ionescu, important om politic, alaturi de un bust sculptat in marmura alba al Adinei, cea de-a doua sotie.
• Muzeul Orasului Sinaia, cel mai nou muzeu de pe Valea Prahovei, deschis in Castelul Stirbey, cea mai veche resedinta de vacanta din statiune
• Muzeul Rezervatiei Naturale Bucegi se afla in frumosul Parc Ghica si gazduieste numeroase expozitii. Poate fi vizitat de marti pana duminica, intre orele 10 si 17
• Casa lui Nicolae Iorga, avandu-l ca arhitect pe Toma Socolescu, se afla in Sinaia, dar nu este deschisa publicului.
• Garile Regale – prima, construita in 1886, in timpul regelui Carol I si cea de-a doua, construita la comanda regelui Carol al II-lea, in 1940. In salonul de primire se afla o impresionanta fresca murala, realizata de Dimitrie Stiubei
• Muzeul de Trenulete Sinaia este o colectie de micromodele feroviare active cu caracter permanent, ce se afla in in incinta Garii Sinaia
• Domeniile Barbu Stirbei din Sinaia sunt reprezentate de impozantul Palat – Vila “Alina Stirbei Florescu”, aflat in imediata apropiere a centrului orasului
• Vila Negoiu – Casa Take Ionescu, una dintre cele mai impozante cladiri civile ale Sinaiei
• Alte cladiri importante din Sinaia sunt Vila Retezat – Casa Anastasie Simu, Casa de Vanatoare Foisor, Vila Salamandra – Casa Jean Baptiste Linche in cimitirul de la Izvorul Rece.
• In cimitirul de la Izvorul Rece se afla mormantul taranului patriot Badea Cartan (Casa Memoriala se afla in Cartisoara Sibiu .
• Parcul Ghica, din centrul orasului, gazduieste statuile unor importanti oameni de cultura, printre care Mihai Eminescu, Ion Creanga, Nicolae Balcescu, A. Puskin, P. I. Ceaicovski si bustul actorului Iancu Brezeanu (realizat de sculptorul D. Paciurea)
• Punct de plecare spre Pestera Ialomicioarei si Manastirea Ialomitei (cu biserica de lemn, secolul al XVI-lea)
• Din Sinaia pleaca numeroase trasee montane, spre Varful cu Dor, Valea Izvorul Dorului, Cheile Zanoagei, Varful Omu, Crucea de pe Caraiman, Jepii Mari, Jepii Mici, stancile Franz Joseph
…..tot in Sinaia, pasionatii de schi vor regasi numeroase partii: Valea Soarelui, Valea Dorului, Malaxa, Vanturile, Poiana Stanii, Furnica, Popicarie, Vanturis, Tarle, Scandurari, Papagal, Laptici.

Pestera Ialomitei sau pestera lui Zamolxis din Parcul National Bucegi


Pentru exploratorii frumuseţilor din minunata noastra tara, Munţii Bucegi pot fi consideraţi, pe drept, cei mai cunoscuţi din turismul neaoş . Vă atrag atenţia catre una dintre cele mai fascinante minuni naturale şi după cum se spune, ar fi cea mai frumoasă din România ,Pestera Ialomitei.
Numele acesteia vine de la râul Ialomiţa, care izvorăşte la 10 km distanţă din circul glaciar numit Obârşia Ialomiţei, situată sub Vârful Găvanele (2.479 m), aflat la 600 m de Vârful Omu şi la o distanţă mai mică de Vârful Ocolit, numit şi Bucura Dumbravă
După unii cercetatori, aceste trei vârfuri formează Intreitul Stâlp al Cerului, menţionat în tradiţia antică, si pe care cercetătoarea Cristina Pănculescu îl numeşte cel mai important Centru Energetic Informaţional natural al planetei: “Centrul lumii unde se face legătura dintre cer şi pământ, unde este Poarta de ieşire din masivul terestru, unde creşte Arborele vieţii”.

Legendele spun că aici a poposit unul din apostolii care a fost trimis de Iisus Hristos să creștineze strămoșii noștri.
“Taina Kogaiononului – Muntele Sacru al dacilor“ este cartea scrisa de cercetatoarea Cristina Pănculescu care prezintă concluziile şi argumentele rezultate în urma unei munci de cercetare întreprinsă pe parcursul a patru ani în munţii Bucegi, cercetare bazată pe studii de mitologie comparată, istorie veche, folclor şi artă veche românească, istoria religiilor, hermeneutică şi ştiinţe tradiţionale în general.
Zona care conţine acest Centru este Sanctuarul principal – Altarul Kogaiononului. Deci Muntele Sacru al dacilor se află în Bucegi; el este structurat pe trei niveluri care corespundeau la tot atâtea trepte de iniţiere:
– primul nivel: Peştera lui Zalmoxis identificată cu Peştera Ialomiţei, în 12 mai 1986;
– al doilea nivel: Platoul Babelor unde se află Sfinxul de la care a început totul, în 25 noiembrie 1984;
– al treilea nivel: Zona Vârfului Omu, care este Sanctuarul principal.

La pestera se ajunge pe traseul Bucureşti – Sinaia (DN 71 spre Târgovişte) – Cabana Cuibul Dorului – Şaua Dichiului – Bolboci – Diana – Padina – Peştera Ialomiţei.
Nu se cunoaste cu exactitate data descoperirii acestei pesteri , însă legendele localnicilor o amintesc încă din anul 1500. S-a lucrat la amenajarea ei abia două secole mai târziu. Din punct de vedere istoric, aceasta a fost amintită pentru prima oară într-un hrisov prin anul 1840, iar din anul 1897 a devenit obiectiv protejat speologic. La intrare eşti întâmpinat de Schitul Ialomiţei, ctitorit de stareţul Maxim Bădoiu, având hramul Sfinţilor Petru şi Pavel. În anul 1993, arhiepiscopul de Târgovişte sfinţeşte lăcaşul de cult care este săpat în stâncă.

Desfăşurându-se pe o lungime de aproape 500 de metri, prin aducţiunea apelor care a perforat Muntele Bătrâna, s-au format calcare jurasice superioare şi galerii active fosile care ajung la 1610 metri şi la 10 kilometri de izvorul râului. După parcurgerea a aproximativ 115 metri, veţi trece prin zona Pasajul făcând ,,mersul piticului ´´ printr-un compartiment stâmt, întortocheat şi cu plafon jos. În locul numit La Răspântie itinerariul îţi propune o bifurcaţie. În partea de nord, una dintre galerii te conduce spre Bolta lui Decebal şi La lacuri unde găsim nenumărate icoane în jurul unei cruci din lemn.
La pod se observă o galerie mai mică, denumită Galeria Apelor, obiectiv de admiraţie pentru turişti şi motiv de studiu pentru speologi. La capătul peşterii, după ce treci de bolovani mari alunecoşi, se află Altarul într-o zonă de captare a apei potabile, în care vizitatorii aruncă monede considerate semne de noroc. Dorinţa aceasta de cinstire a spiritelor este interzisă şi există chiar un panou ce avertizează acest fapt.
Piatra altarului este o cruce cioplită în piatră înconjurată de icoane şi lumânări, înfrumuseţată de formaţiunile rare şi domurile înalte. Am lăsat la sfârşit traseul variat şi antrenant ce duce spre Grota Urşilor, Cascada interioară şi Grota Sfintei Maria – obiective ce stârnesc admiraţie în factorul geologic păstrând legătura ecumenică. Amplele lucrări de amenajare includ pasarele şi trepte dotate cu balustrade. Datorită conservării de excepţie, peştera este catalogată drept valoare naturală internaţională, România ocupând locul al doilea în Europa în rândul cavităţilor carstice, datorită celor peste 1900 de peşteri situate pe teritoriul ţării noastre. Este una dintre cele mai frumoase peșteri vizitate de mine și o recomand tuturor iubitorilor de natură. Iar faptul ca a fost reabilitată este un lucru pozitiv și reprezintă un îndemn de a o revedea și pentru cei care au mai fost aici.

Trebuie neapărat să mănânci la ferma de midii de la Dalboka!


Dalboka este vestita fermă de midii din Bulgaria unde am mâncat cele mai grozave preparate din scoici de până acum. Dacă vă plac midiile și peștele, merită să ajungeți, măcar o dată în viață, la Dalboka.Mi-a rămas gândul la midiile pane și sărmăluțele în foi de viță cu midii, pentru care m-aș sui oricând în mașină și m-aș opri direct la Dalboka. Am ajuns cu greu acolo, pentru că – intenționat sau nu – drumul e foarte prost semnalizat. Există și un indicator mic, albastru, timid, pe care scrie Dalboka, pe care nu trebuie să îl ratați. Drumul șerpuiește, prin câmpul cu turbine eoliene, apoi, înainte de intrarea în Kavarna, trebuie s-o luați la stânga, urmând tot indicatorul spre Cape Kaliakra. Fiți foarte atenți pe partea dreaptă a drumului, o să vedeți din nou indicatorul mic și albastru pentru Dalboka, 1,5 km. Aici faceți dreapta, prin câmp, spre mare! După 1 km ajungeți la o bifurcație: luați-o spre stânga, pe drumul îngust, asfaltat și coborâți spre mare. Drumul duce chiar la ferma de midii și încep să apară mașini parcate cu numere de România. Multe. Puteți lăsa mașina chiar lângă fermă, sau puțin mai sus, pe marginea drumului, ca să evitați panta abruptă. Drumul principal este relativ ok, dar dupa ce incepi sa cobori ,incepe o panta extrem de abrupta si drumul se strica radical, imi este mila de cel care urca cand tu cobori si trebuie sa se opreasca pentru a va face loc unul altuia, iti trebuie ceva aptitudini de sofer si un ambreiaj sanatos :)) ))


Restaurantul este așezat chiar pe malul stâncos al mării și este foarte mare. Tot personalul vorbește – sau, cel puțin, înțelege – românește. Puteți alege partea din stânga sau din dreapta a restaurantului – mâncarea și prețurile sunt aceleași.Alegerea este grea: salate cu midii, midii pane, la tigaie, chifteluțe sau sărmăluțe în foi de viță cu midii, rulade de toate felurile, midii umplute cu legume (sau mere!), midii cu orez, cu paste, la cuptor, tocăniță, cu varză, cu sos de vin și tot așa… Apoi, pește: hamsii, stavrid, calcan, guvizi, chefal, păstrăv, scrumbie, somn, șalău, crap (deja, sună banal), icre și salate de toate felurile. Totul arată atât de bine și este atât de gustos!Cum spuneam, personalul vorbește românește, mâncarea vine repede și este fără cusur. Peisajul e extraordinar. Una peste alta, Dalboka este o experienta.

Cel mai haios lucru mi s-a parut in meniu faza cu “Pentru cei care nu stiu de ce sunt aici” – urma o lista cu “gratar de porc, frigarui, pui la ceaun etc” Haios. Daca esti la Dalboka ce nevoie ai de porc?